Segregarea
în educaţie a fost favorizată de-a lungul timpului de apariţia a cel puţin două
modele de abordare a asistenţei şi educaţiei copiilor cu cerinţe
speciale/dizabilităţi dintr-o comunitate: modelul deficienţei şi modelul medical.
a)
Modelul
deficienţei considera că orice dificultate cu
care se confruntă o persoană e rezultatul unei deficienţe
inerente acelui
individ, generând diverse etichete (retardat, neadaptat, agresiv, debil mental,
antisocial etc.), unele
aplicate în urma efectuării unor teste şi evaluări pe
tipuri/niveluri/grade de deficienţe. În spiritul şi practica acestui
model,
orice „problemă” a unui copil determinată de o afecţiune sau tulburare
intelectuală, senzorială, fizică sau
de altă natură se putea rezolva cu
ajutorul tehnicilor de „remediere”, care pot produce schimbări asupra
individului; prin urmare, sistemul de învăţământ avea sarcina de a-l scoate pe
elev din situaţiile „normale”, pentru
a-l supune intervenţiei şi terapiei
remediale, cu scopul de a-l reda unei aşa-numite funcţionări „normale”;
b)
Modelul
medical era în mare parte asemănător cu
modelul deficienţei, acordând mai multă atenţie noţiunilor
de îngrijire şi ocrotire. Persoanele
care se confruntau cu dificultăţi generate de diverse afecţiuni sau tulburări
erau
percepute ca având nevoi
speciale, care necesită şcoli speciale, unde
personalul calificat le poate oferi îngrijire şi
ocrotire. Acest model încuraja
mai degrabă dependenţa decât independenţa, numindu-i incurabili pe cei care nu
se
pot adapta cerinţelor mediului, izolându-i în consecinţă în şcoli speciale,
instituţii specializate de asistenţă şi
ocrotire sau acasă, permiţând să le fie
satisfăcute numai necesităţile primare. A avut o influenţă semnificativă
asupra
sistemului educaţional şi nu a permis întotdeauna
specialiştilor în psihopedagogie să proiecteze şi să
dezvolte programe şcolare şi strategii
recuperatorii adecvate.
Şcoala incluzivă
este denumirea instituţiei şcolare din învăţământul public de masă, unde au
acces toţi copiii unei comunităţi, indiferent de mediul de provenienţă, în care
sunt integraţi într-o formă sau alta şi copii cu cerinţe speciale în educaţie,
unde programul activităţilor didactice are la bază un curriculum specific
(individualizat şi adaptat) şi unde participarea personalului didactic la
activităţile educative din clasă se bazează pe un parteneriat activ între
profesori, profesori de sprijin/suport, specialişti în educaţie specială şi
părinţi. Altfel spus, şcolile incluzive sunt şcolile deschise, prietenoase, în
care sunt urmărite flexibilizarea curriculumului, calitatea predării-învăţării,
evaluarea permanentă şi formativă, precum şi parteneriatul educaţional.
Activităţile didactice diferenţiate într-una sau mai multe clase schimbă
climatul întregii şcoli. Cooperarea educatorilor poate conduce la o
situaţie în
care, pas cu pas, alţi educatori vor fi dispuşi să adopte noile forme şi
strategii de lucru. Un rol deosebit de important în
susţinerea şi motivarea
cadrelor didactice pentru introducerea acestor schimbări în practica curentă îl
are şi lucrul în echipă. Echipa
interdisciplinară, care ar trebui să
funcţioneze în cadrul tuturor şcolilor incluzive, are următoarea componenţă:
învăţători/profesori,
profesorul de sprijin, psihopedagog/consilier şcolar,
profesor logoped, părinţii/aparţinătorii copilului, asistentul social.
Dacă în
trecut copiii cu dizabilităţi nu aveau nici o şansă la educaţie (multă vreme
nici copiii normali nu
au beneficiat de acest drept), în timp au apărut
preocupări care să răspundă nevoii lor de educaţie şi instruire în
şcoli de
profil, ajungându-se astăzi să se specifice clar în diverse documente
internaţionale respectarea demnităţii şi
individualităţii copilului care,
indiferent de cerinţele sale educaţionale, trebuie să beneficieze de
intervenţie
calificată în medii şcolare normale şi în care să se evite
segregarea şi discriminarea în raport cu semenii lor din
comunităţile în care
trăiesc. Cu alte cuvinte, şcoala este
chemată să se adapteze cerinţelor copiilor, şi nu copiii să
fie obligaţi să se
adapteze unui anumit model sau mediu şcolar, în care unii se regăsesc, iar
alţii se simt
marginalizaţi sau chiar excluşi!
Fiecare elev este unic şi are valoarea sa, indiferent de problemele pe care le
prezintă în procesul de învăţare şcolară. Educaţia este şi ea unică pentru
fiecare elev în parte, în funcţie de stilul,
ritmul, nivelul său de învăţare şi
dezvoltare, caracteristicile şi particularităţile sale, aptitudinile,
aşteptările,
experienţa sa anterioară.
În funcţie
de tipul/modelul adoptat în programele de incluziune şcolară a elevilor cu
cerinţe speciale în
educaţie şi de tipul/gradul deficienţei acestora, practica
educaţională a demonstrat eficienţa utilizării mai multor
tipuri de
curriculum.
• Curriculum obişnuit
- reprezintă acea categorie de curriculum valabilă
pentru toţi elevii şcolii obişnuite, care
poate fi accesibil şi elevilor cu
cerinţe speciale dacă este însoţit de o serie de servicii/intervenţii
specializate
(logopedie, fizioterapie, consiliere şi/sau programe terapeutice,
sprijin în învăţare etc.), care
să ajute elevul să se
adapteze şi să facă faţă activităţilor din clasă.
• Curriculum obişnuit
parţial adaptat - adaptările se fac la
unele arii curriculare/ discipline care prezintă un
anumit grad de dificultate
pentru elevi (limba română, matematică şi ştiinţe etc.), la care se adaugă intervenţiile
specializate şi activitatea profesorului itinerant/de sprijin.
• Curriculum obişnuit
adaptat - adaptările vizează toate disciplinele,
metodologia de predare este individualizată,
iar intervenţiile de specialitate,
inclusiv a profesorului itinerant/de sprijin, sunt prezente în mai mare măsură
decât
în cazul celorlalte categorii de curriculum.
• Curriculum special -
reprezintă un tip de curriculum construit
special pentru persoanele care au un anume tip şi
grad de dizabilitate
(deficienţe mentale severe sau profunde, deficienţe asociate), când avem de-a
face doar
cu intervenţii specializate asupra deficienţei respective. Elaborarea unui curriculum incluziv pentru
toţi elevii
poate determina modificarea/ lărgirea definiţiilor aplicate în
prezent învăţării. În elaborarea curriculumului
incluziv, învăţarea este văzută
ca un proces la care elevii participă în mod activ şi îşi asumă roluri şi
responsabilităţi clare. Se pune accent mai curând pe rolul de mediator al
profesorului decât pe acela de formator.
Curriculumul incluziv este elaborat
într-o manieră flexibilă pentru a permite atât adaptări la nivel de şcoală, cât
şi
adaptări şi modificări menite să vină în întâmpinarea cerinţelor fiecărui
elev în parte şi trebuie să fie adecvat
stilului de lucru al fiecărui profesor
în parte (de aceea nu trebuie elaborat în mod rigid sau impus din exterior).
Programul educaţional
individualizat/personalizat reprezintă o formă particulară de program de
intervenţie personalizat pentru
elevii cu cerinţe speciale cuprinşi în învăţământul de masă, folosit în cele
mai multe
ţări europene. Acest document descrie modul de accesare a
curriculumului şcolii obişnuite, resursele adiţionale
necesare, obiectivele şi
evaluarea abordării educaţionale parcurse de elev. În scopul adaptării
educaţiei la cerinţele
individuale impuse de diferenţele existente între elevi
se face apel la planificarea individualizată a învăţării.
Introducerea
tehnologiilor informatice în aproape toate domeniile societăţii contemporane a
condus, pe de o parte, la creşterea considerabilă a diversităţii şi volumului
de informaţii, iar pe de altă parte, la extinderea exponenţială a ariei sale de
răspândire. O cantitate mai mare de informaţie nu înseamnă în mod necesar mai
multe cunoştinţe bine structurate; de aceea, rolul fundamental al informaticii
în şcoală este nu numai de a permite accesul tinerilor - cu sau fără cerinţe
speciale/dizabilităţi - la cunoştinţe, apoi la dobândirea altora noi, ci mai cu
seamă de a asigura dezvoltarea altor instrumente de învăţare, asimilarea unei
noi culturi care să uşureze reorganizarea permanentă a cunoştinţelor. În zilele
noastre, mai mult ca în alte vremuri, cei care nu-şi pot folosi mâinile pentru
a scrie, cuvântul pentru a vorbi, nu au vederea şi auzul funcţionale sau nu
prezintă facultăţi intelectuale corespunzătoare pentru a înţelege realitatea
din jurul lor, respectiv persoanele cu dizabilităţi, pot fi marginalizate şi
chiar excluse din viaţa comunităţii din care fac parte. În schimb, dacă dispun
de instrumente informatice adecvate, aceşti oameni pot fi antrenaţi în
activităţi socialmente utile susţinute de tehnologiile informatizate care să le
permită adaptarea şi integrarea în forme moderne de convieţuire socială.
În
procesul instructiv-educativ al copiilor cu cerinţe speciale, computerul joacă
două roluri importante: suport în comunicare şi sprijin în învăţare. Folosirea
lui face posibilă învăţarea prin creşterea concentrării atenţiei, prin
dezvoltarea comunicării şi a deprinderilor sociale; cu ajutorul computerului,
aceşti copii pot deveni mai puţin dependenţi şi mai capabili din toate punctele
de vedere. În cazul copiilor cu dizabilităţi fizice şi senzoriale, învăţarea
asistată de computer determină creşterea independenţei în învăţare; în special
copiii cu dificultăţi severe în învăţare pot beneficia de folosirea
computerului în grupuri mici (adesea cu ajutorul adultului), astfel încât
competenţele sociale şi abilităţile de comunicare să poată fi
dezvoltate/consolidate. Pentru copiii cu dificultăţi profunde şi multiple în
învăţare, folosirea calculatorului poate conduce la îmbogăţirea curriculumului.
De
asemenea, utilizarea computerului şi a tehnologiilor asistive în procesul
instructiv- educativ înregistrează, într-o manieră mai structurată, următoarele
efecte:
-
dezvoltă capacitatea
elevilor cu deficienţe grave de a opera cu semne şi simboluri;
-
antrenează-exersează-dezvoltă
percepţia vizuală şi auditivă;
- motivează elevul, astfel
încât acesta nu mai poate continua procesul de învăţare decât prin intermediul
computerului;
-
dezvoltă creativitatea şi
abilităţile de rezolvare a problemelor;
-
permite efectuarea de
sarcini relativ independent şi într-un ritm asemănător cu al unei persoane fără
dizabilităţi;
-
oferă suport în activităţile
educaţionale şi în interacţiunile sociale;
-
cu ajutorul calculatorului
pot fi atinse mai bine o serie de obiective formative referitoare la dezvoltarea
abilităţii manuale, rapiditatea reflexelor, precizia observaţiei, fidelitatea
memoriei, rezistenţa la presiunea timpului, puterea de concentrare şi stimulare
a atenţiei etc.
Pentru cei cu dizabilităţi senzoriale şi fizice, computerul
poate părea inutil la prima vedere, deoarece operarea cu diferite programe
necesită un bun control al mişcărilor şi o bună acuitate vizuală. Monitorul şi
tastatura sunt bazele comunicării între individ şi computer, iar producătorii
acestor sisteme au adaptat computerele şi programele astfel încât să poată fi
folosite şi de acest segment al populaţiei.
Tehnologiile de asistare/adaptive pentru calculatoare,
numite şi asistenţi de accesibilitate,
se ataşează la calculatoare pentru a le face mai accesibile persoanelor cu
dizabilităţi. Această sintagmă se referă la:
-
noi facilităţi incluse în
hardware sau în sistemul de operare al computerelor, făcându-le mai accesibile
persoanelor cu dizabilităţi;
-
asistenţii de accesibilitate
care pot îmbunătăţi sistemul de operare, făcându-l accesibil unui număr sporit
de utilizatori (persoane cu dizabilităţi);
-
aplicaţii specializate, cum
sunt, de exemplu, procesoarele de text, care pot fi optimizate pentru persoanele
cu incapacităţi specifice.
Printre
aceste tehnologii enumerăm:
-
amplificatoare
de ecran - utile pentru persoanele cu
vederea slabă. Cu aceste instrumente, utilizatorii pot controla ce zonă de pe
monitor trebuie mărită şi pot muta focalizarea pentru a vedea zona respectivă;
-
cititoare
de ecran - utile pentru nevăzători. Aceste
instrumente pun la dispoziţie informaţia de pe ecran sub formă de vorbire
sintetizată sau o pot transmite unor echipamente Braille (pot transforma
informaţia sub formă de text; graficele şi imaginile pot fi translatate doar
dacă există text alternativ care să descrie imaginile vizuale);
-
instrumente
pentru comandă vocală, numite şi
„programe de recunoaştere a vorbirii” - asistă persoanele cu dizabilităţi
fizice, favorizându-le comenzile calculatorului prin intermediul vocii, în
locul unui mouse sau al unei tastaturi;
-
dispozitive
on-screen - utilizate de persoanele
incapabile să folosească o tastatură standard, permiţându-le să selecteze
diferite taste prin metode de punctare, precum dispozitive de punctare,
swich-uri, sisteme de intrare bazate pe cod Morse;
-
filtre de
tastare (utilitare de predicţie a
cuvintelor, add-on spell
etc.) - sunt incluse în sistemele de operare (de exemplu, Windows sau Windows
NT) şi ajută persoanele care întâmpină dificultăţi la utilizarea tastaturii
(tremură, au un ritm foarte lent de răspuns etc.);
-
periferice
de intrare alternative - le
permit utilizatorilor să-şi controleze calculatoarele prin alte mijloace decât
o tastatură standard sau dispozitiv de punctare.
Tot în categoria produselor asistive şi de acces
pot fi incluse şi următoarele dispozitive şi echipamente, apărute la
început de secol XXI ca o îmbinare a cercetărilor din domeniul bio-medical
şi tehnologiilor informatizate:
•
Ochiul bionic (sau artificial) este
foarte asemănător unei camere video miniaturizate care înlocuieşte
funcţiile retinei şi transmite creierului „semnale vizuale” prin
intermediul nervului optic. Noua tehnologie le oferă persoanelor
nevăzătoare şansa de a distinge conturul obiectelor şi chiar de a citi.
•
Echipamente bionice pentru membrele superioare şi
de locomoţie - reprezintă un sistem complex bazat pe o serie
de mecanisme electronice prin care se modelează structura şi funcţiile
componentelor anatomice ce susţin mişcările membrelor şi locomoţia. Altfel
spus, aceste componente bionice preiau funcţiile structurilor
neuromusculare, articulare şi osoase, asigurând mobilitatea membrelor şi
posibilitatea de deplasare a persoanei.
•
Implantul cohlear şi proteze bionice sunt structuri
electronice miniaturizate care preiau funcţiile segmentelor periferice sau
intermediare ale analizatorului auditiv, amplificând sunetele (în cazul
hipoacuzicilor) sau transformând sunetele din exterior (în cazul
persoanelor cu surditate) în stimuli nervoşi transmişi spre ariiile
corticale centrale din creier.
•
Roboţi şi echipamente robotizate (roboterapia) -
reprezintă o formă de intervenţie terapeutică folosind mijloace tehnice
robotizate sau roboţi în miniatură care pot exprima emoţii, mesaje verbale
sau reacţii comportamentale, oferind feedbackul aşteptat de copil şi
stimulând interesul de a provoca robotul şi de a obţine reacţii din partea
acestuia. Se aplică în cazul copiilor cu tulburări din spectrul autist
pentru învăţarea emoţiilor, dezvoltarea comunicării şi interacţiunii cu
cei din jur, în cazul copiilor cu tulburări de limbaj sau cu tulburări
neurologice majore care afectează comunicarea cu cei din jur (prin
intermediul unor senzori activaţi de mişcările globilor oculari sau de
reacţii musculare minimale se pot transmite cuvinte sau simboluri iconice
care să exprime un anumit tip de mesaj).
|
Dintr-o perspectivă complementară, tehnologiile asistive mai pot fi clasificate în două categorii largi:
A. Tehnologii asistive hardware
- sunt echipamentele cu funcţionare independentă sau concepute ca periferice
pentru calculator sau pentru echipamentele de comunicare. La rândul lor, acestea pot
fi:
a)
Pentru
nevăzători (categoria de utilizatori pentru
care tehnologiile de acces reprezintă singura modalitate de utilizare a
calculatorului şi a unor echipamente de calcul):
• Afişajul
Braille, cel mai
reprezentativ periferic de calculator conceput pentru nevăzători, are scopul de
a reda prin caractere Braille informaţiile
de natură descriptivă şi textuală de care utilizatorul are
nevoie pentru a putea interacţiona cu aplicaţiile.
•
Tastatura Braille -
integrarea tastaturii a fost posibilă numai din momentul în care tehnologia de
fabricaţie a punctelor Braille a evoluat suficient de mult încât miniaturizarea
acestor dispozitive să fie posibilă.
•
Periferice de intrare
specifice pentru nevăzători - acestea emulează butoanele rotative şi
obiectele-cursor; sunt optimizate pentru categoriile de aplicaţii cele mai
accesibile nevăzătorilor, adică prelucrarea fişierelor audio şi aplicaţiile de
telefonie.
•
Agende electronice pentru
nevăzători - printre funcţiile de bază ale unei asemenea agende electronice
amintim: editor de texte, agendă telefonică, calculator ştiinţific, reportofon,
audioplayer, controlul telefonului mobil (citire/scriere de mesaje şi apelare),
acces la internet, sincronizarea cu calculatorul de birou, ora şi data,
temperatura şi presiunea atmosferică, orientarea (busolă şi/sau GPS) etc.
•
Aparate pentru citirea
textelor tipărite - sunt concepute special pentru o utilizare extrem de facilă
a computerului, care să permită operarea printr-un număr cât mai redus de
butoane, ideal prin apăsarea unui singur buton. Aparatele din această categorie
sunt alcătuite dintr-un scanner şi un calculator portabil pe care este
instalată o aplicaţie pentru recunoaşterea optică a caracterelor şi cel puţin
recunoaşterea unei voci sintetice.
•
Imprimantele Braille - au
scopul de a permite obţinerea de documente Braille pe hârtie de grosime mai
mare.
•
Aparate pentru realizarea
diagramelor tactile - funcţionează cu o hârtie specială care are înglobată în
structura sa micro capsule cu alcool, care expandează prin încălzire.
Realizarea imaginii tactile începe prin desenarea pe hârtie a conturului dorit,
cu ajutorul unui creion special cu tuş sau cerneală care trebuie să conţină
particule fine de carbon, deoarece încălzirea selectivă a hârtiei se face prin
radiaţie termică (infraroşu).
b)
Pentru
ambliopi (una dintre cele mai bune soluţii
este amplificarea electronică
prin
intermediul unor echipamente specifice):
•
Magnificatoare electronice
de birou - în această categorie intră aparatele care nu au fost concepute
pentru a fi portabile, avantajul major fiind acela că măreşte câmpul vizual
prin redarea imaginii mărite pe un monitor sau chiar pe ecranul unui televizor.
O facilitate esenţială a magnificatoarelor electronice constă şi în
posibilitatea utilizării lor pentru scris.
•
Magnificatoare electronice
portabile - îndeplinesc aceleaşi funcţii ca şi cele de birou, cu deosebirea că
au un ecran mult mai mic, ceea ce reduce mult câmpul vizual, iar funcţiile
încorporate sunt mai reduse.
c)
Pentru
persoane cu mobilitate redusă - acestea
întâmpină dificultăţi în operarea unui calculator deoarece nu-şi pot folosi
eficient membrele superioare; din acest motiv, tehnologiile asistive destinate
acestor persoane au rolul de a aduce îmbunătăţiri ergonomice sau chiar de a
permite manipularea perifericelor de intrare (a tastaturii şi a mouse-ului)
fără ajutorul mâinilor.
•
Mouse care poate fi operat
cu piciorul - prin alunecare sau prin basculare.
•
Mouse care poate fi operat
cu gura - util în cazul persoanelor cu dizabilităţi severe de mobilitate (are
două manete care pot fi configurate în diverse moduri).
•
Mouse care poate fi operat
prin mişcările capului - se bazează o modalitate de a controla poziţia
cursorului pe ecran cu ajutorul unui sistem optic ce urmăreşte un punct
reflectorizant aplicat, de exemplu, pe fruntea utilizatorului.
•
Controlul mouse-ului prin
respiraţie/inspiraţie permite persoanelor cu mobilitate
redusă sau inexistentă să interacţioneze cu aparate/echipamente prin controlul
respiraţiei.
B. Tehnologii asistive software
- sunt aplicaţii informatice care permit utilizarea tehnicilor de calcul şi de
comunicaţie cu sau fără ajutorul altor echipamente hardware.
a)
Cu caracter
general (utile pentru a asigura accesul la
tehnica de calcul şi de comunicare a mai multor categorii de utilizatori cu
diverse dizabilităţi):
•
Recunoaştere vocală - se
referă la conversia automată a cuvintelor rostite de un om în text;
interacţiunea dintre om şi tehnica de calcul sau de comunicare prin limbaj
natural poate fi utilizată pentru controlul aplicaţiilor, pentru realizarea
documentelor scrise prin dictare directă, pentru interacţiunea dintre
utilizator şi aplicaţiile de tip sistem expert şi aşa mai departe. Utilizarea
recunoaşterii vocale ca tehnologie asistivă este doar una dintre multele
aplicaţii.
•
Aplicaţii pentru
accesibilizarea paginilor web - o aplicaţie client-server care poate oferi
acces la conţinutul paginii prin sinteză vocală. Poate fi utilă nevăzătorilor,
dar este apreciată mai ales de către ambliopi, care nu folosesc un cititor de
ecran, şi dislexici (care deşi văd, nu pot citi), precum şi de persoanele cu
deficienţe cognitive.
b)
Pentru
nevăzători - deoarece sistemele informatice
nu au fost pregătite în vederea unei comunicări nonvizuale cu utilizatorul,
persoanele nevăzătoare au nevoie de aplicaţii informatice capabile să transforme
informaţia vizuală în informaţie accesibilă (comunicare prin intermediul
auzului şi/sau pipăitului):
•
Cititorul de ecran - este o
aplicaţie informatică ce identifică proprietăţile obiectelor care alcătuiesc
interfaţa grafică a unei aplicaţii şi le transformă într-o informaţie de tip
text, care poate fi în continuare transmisă unui program de sinteză vocală
şi/sau unui afişaj Braille. Deşi acest gen de aplicaţii se adresează în
principal nevăzătorilor, ele sunt utile şi persoanelor cu deficienţe de vedere,
precum şi celor care nu pot sau nu ştiu să citească.
•
Sinteza vocală - cel mai
utilizat mod de interacţiune a nevăzătorilor cu aplicaţiile informatice este
prin cititorul de ecran şi sinteză vocală; spre deosebire de afişajul Braille,
sinteza vocală este mai eficientă, în sensul că utilizatorul poate primi o
cantitate de informaţie mai mare în unitatea de timp.
•
Conversia documentelor în
fişiere audio - pe lângă cititoarele de ecran, o altă clasă de aplicaţii care
folosesc vocile sintetice sunt programele cunoscute generic sub numele de TTS (text to speech). O asemenea
aplicaţie poate citi prin sinteză vocală un text oarecare tastat sau copiat în
fereastra programului sau poate importa un document ce urmează a fi citit.
c)
Pentru
ambliopi - în funcţie de severitatea
deficienţei, ambliopii pot utiliza şi sinteza vocală, de obicei împreună cu
magnificatorul. În general, magnificatorul afişează simultan pe ecran fereastra
originală (cu dimensiunile originale) şi una sau mai multe ferestre secundare
mărite de un anumit număr de ori.
d)
Pentru persoane cu mobilitate redusă:
•
Pentru a evidenţia
potenţialul instructiv-educativ al computerului şi impactul acestuia
asupra elevilor cu cerinţe speciale, vom prezenta câteva exemple de
aplicaţii ale învăţării asistate de calculator la diverse arii
curriculare, precum şi câteva auxiliare tehnologice specifice fiecăreia
(vezi Gherguţ şi Neamţu, 2000).
• Citirea şi
scrierea. În cazul unor dificultăţi uşoare în învăţare sau al unor
inabilităţi cronice, dar intermitente de a citi şi scrie într-o manieră
organizată, programele speciale şi sintetizatoarele de voce pot constitui
un sprijin real pentru elevii cu cerinţe speciale în învăţare. Folosind
aceste mijloace, elevii îşi pot corecta vorbirea şi scrierea, ortografia,
pronunţia şi auzul fonematic. De exemplu, elevii cu deficienţe auditive au
o inabilitate intermitentă de a opera cu informaţii obţinute pe cale
auditivă; un computer cu un program adecvat îi poate ajuta/asista în
primirea, discriminarea şi reţinerea unei secvenţe de informaţii şi în
aplicarea lor. În cazul dificultăţilor tactile şi motorii, elevii
incapabili să scrie lizibil, să plaseze un text pe o linie, cei cu
dificultăţi în a culege/ordona informaţii de/pe coloane sau şiruri de
numere, elevii care eşuează în efortul de amintire a locului unor semne pe
pagina imprimată etc. pot reduce prin intermediul computerelor aceste
dificultăţi, deoarece programele procesate vocal controlează textul şi
oferă asistenţă în citirea coloanelor sau şirurilor.
În cazul dificultăţilor
moderate în învăţare, elevii cu un limbaj sărac şi care îşi concentrează
atenţia pe termen scurt, elevii cu dificultăţi de memorare şi percepţie,
cu motivaţie săracă şi care sunt uşor de distras de către alţi stimuli,
cei care nu colaborează la diferite activităţi, utilizând computerul, ar
putea să folosească o tastatură Concept, împărţită în arii
senzitive, şi să acceseze informaţii nonverbale, pe bază de imagini.
Rezultatele obţinute sunt: creşterea concentrării atenţiei, colaborarea
mai bună cu alţi colegi, sunt mai puţin distraşi în comparaţie cu alţi
elevi care nu au beneficiat de sprijinul calculatorului (s-a constatat că
odată ce copiii se familiarizează cu sarcinile programului, foarte rar
profesorul mai trebuie să-i antreneze în rezolvarea problemelor).
|
Tastatura virtuală (on-screen keyboard) - este la acest moment singura variantă software pentru persoanele care nu pot folosi tastatura hardware standard. Ea poate fi folosită atât cu un mouse normal, cât şi cu ajutorul unui mouse controlat cu piciorul, cu gura, prin suflare sau prin camera video.
Programele-cadru (libere de conţinut) le permit
copiilor să ia decizii şi le oferă profesorilor posibilitatea să-şi proiecteze
propriile mijloace în funcţie şi de alte resurse materiale disponibile în
clasă. De exemplu, profesorii pot consolida schemele lingvistice dezvoltate pe
cartele sau planşe folosind un computer cu aceleaşi materiale. Tastatura Concept, care include caracteristici,
cuvinte, fraze, imagini sau desene adaptate abilităţilor intelectuale şi
lingvistice, înlocuieşte tastatura obişnuită; prin utilizarea ei, copiii devin
capabili să creeze mici povestioare sau să scrie orice altceva prin intermediul
unei interfeţe individualizate a unui computer, cu o tastă A-face/Scriere
dezvoltată în acest scop.
Elevii cu dificultăţi severe în învăţare pot beneficia
de programe speciale, care oferă o stimulare progresivă prin imagini desenate.
Atenţia vizuală a elevilor, fixarea şi urmărirea imaginilor pot fi consolidate
folosind programe care creează strălucire, imagini colorate însoţite de sunete.
Copiii care reuşesc să-şi concentreze atenţia pot ajunge să manipuleze imagini.
Elevii care nu vorbesc pot învăţa cum să folosească imagini pentru a-şi exprima
alegerile; astfel, îşi dezvoltă coordonarea ochi-mână şi îşi consolidează
legătura cu interfaţa monitorului. Unii ajung să opereze cu obiecte reale,
similare celor de pe monitorul calculatorului sau doar cu obiectele de pe
monitor. Se poate accede la secvenţiere şi la formarea abilităţilor de
precitire, în funcţie de potenţialul fiecărui elev. Câteva dintre aceste
achiziţii pot fi realizate prin intermediul jocurilor pe computer.
Computerele pot servi şi ca mediator în interacţiunea
dintre elev şi profesor. Apelând la obiectele reale, corespondente ale celor de
pe ecran, profesorul îi ajută pe cei care nu înţeleg imaginile prezentate pe
monitor. Odată ce imaginea e înţeleasă, profesorul o poate substitui cu
simboluri. Pentru cei care nu citesc, computerul creează sunete şi imagini.
Sintetizatoarele vocale pot vorbi, pot spune instrucţiunile lent şi clar şi, dacă
e necesar, le pot repeta. Efectele de sunet reprezintă frecvent stimuli
puternici. Elevii lucrează cu o tastatură specială şi creează sunete muzicale,
reuşind să controleze computerul prin intermediul sunetelor.
Computerele sunt utile în a-i ajuta pe elevi să înveţe
să stăpânească descifrarea unui vocabular de bază pentru a se descurca pe
stradă sau la magazin. În acest sens au fost elaborate şi dezvoltate softuri
care aranjează cuvintele la întâmplare pe ecran şi copiii trebuie să le
potrivească cu imaginile vizualizate. Copiilor le place să-şi pregătească
singuri contextele, alegând ei înşişi imaginile, şi în felul acesta îşi
dezvoltă vocabularul. Copiii potrivesc imaginile cu cuvintele corespunzătoare
sau cu prima literă a cuvântului, cuvintele sunt scrise pe monitor sau sunt
spuse din memorie; de asemenea, pot găsi un cuvânt din litere amestecate, pot
adăuga cuvintele ce lipsesc într-o propoziţie sau poveste. Toate aceste sarcini
necesită abilităţile citirii. Copiii cu dificultăţi cognitive au adeseori
probleme în dobândirea deprinderilor necesare cititului. Profesorii îi ajută
apelând la programe cu desene tridimensionale. Folosirea acestor programe
admite o diversitate de sarcini şi modalităţi concrete: copiii completează
desenele cu mai multe figuri, apoi trebuie să răspundă la întrebările scrise în
legătură cu ceea ce au făcut; descoperă animale ascunse în cutii sau trebuie
să-şi descopere propria fotografie între multe alte fotografii ale altor copii,
dând instrucţiunile: „sus”, „jos”, „în spate”, „în faţă”, „în jurul” etc. De
asemenea, elevii pot cere computerului să le spună ce alte semnificaţii are un
cuvânt, să le arate o imagine sau o secvenţă de desen animat care să-i ajute să
priceapă semnificaţia cuvântului; sau, pur şi simplu, pot cere să le dea
definiţia din dicţionar sau să le ofere un exemplu în care cuvântul să apară
într-un context sau să-l citească cu voce tare.
In alte programe de facilitare a învăţării elevul mută
cursorul pe cuvinte, iar computerul le citeşte; poate chiar să citească poveşti
cu o voce de copil ce pare naturală, deoarece a fost prelucrată digital. Pentru
că mulţi cititori cu probleme de vedere citesc diferite cărţi încet şi au
dificultăţi în a manevra mari cantităţi de tipărituri cu format mare sau în
sistem Braille, s-au introdus în procesul de învăţământ audiobook-urile cu caractere mari şi vorbire
sintetizată pe computer.
Intervenţia profesorului nu poate fi înlocuită de
computer, dar profesorul poate îmbunătăţi împreună cu computerul capacitatea
de a citi a copiilor şi adulţilor cu dificultăţi de învăţare. Computerul le
menţine mai eficient atenţia trează, exersează citirea şi o corelează şi cu
alte aspecte ale limbajului sau activităţii intelectuale. Evident că există şi
limite în utilizarea computerului în această arie curriculară, în special cele
care ţin de discriminarea auditivă şi de distingerea corectă a unor grupuri de
litere, slaba coordonare oculomotorie şi controlul limitat al mişcărilor
ochilor de la stânga la dreapta paginii în cazul citirii, ajungând să
recunoască un număr limitat de cuvinte întregi care au aceeaşi lungime, aceeaşi
literă de început sau sfârşit sau aceeaşi plasare în frază (expresie).
•
Comunicarea. Primele obiective care trebuie atinse în această arie
sunt: dobândirea înţelegerii cuvântului vorbit şi formarea capacităţii de
exprimare într-o multitudine de activităţi de vorbire şi ascultare, găsirea
unui stil adecvat de răspuns în faţa interlocutorului. Capacităţile expresive
includ vorbirea, gesturile şi expresiile faciale; capacităţile interactive
includ contactul vizual şi luarea cuvântului pe rând în conversaţii;
capacităţile perceptive includ auzul şi văzul, care pot fi limitate de
deficienţele senzoriale. Când există un deficit cognitiv moderat/sever,
persoanele nu mai pot utiliza informaţiile senzoriale pe care le primesc şi nu
mai găsesc modalităţi eficiente de exprimare.
Folosirea computerelor stimulează dezvoltarea
sensibilităţii conştiente şi oferă modalităţi de substituţie pentru exprimarea
elevilor care nu vorbesc. Vorbirea sintetizată (folosirea sintetizatoarelor de
voce) este un element pentru antrenarea copiilor cu dificultăţi de învăţare;
vocea de robot îi amuză pe copii şi-i încurajează să se exprime, iar când
elevii îşi aud propriile creaţii citite de vocea computerului, rezultatele
pozitive devin vizibile imediat. Computerele îi ajută pe cei care învaţă să
vorbească atât prin intermediul sintetizatoarelor vocale, cât şi prin text.
Alte variante de folosire a computerului în scopul ameliorării limbajului şi
comunicării folosesc, de exemplu, un personaj de desene animate familiar şi
nostim pe care elevii îl trimit cu ajutorul mouse-ului să exploreze o casă sau
îl determină să facă diferite acţiuni: să-şi perieze dinţii, să plece în
excursii etc. - toate acestea realizate într-o grafică atractivă.
•
Muzica. Utilizarea calculatorului le permite copiilor cu
diverse deficienţe să exploreze, să experimenteze şi să creeze diferite sunete
şi efecte muzicale. Copiii descoperă în acest mod relaţiile cauză-efect în
producerea şi modificarea sunetelor: atingerea ecranului produce un anumit
sunet prin intermediul sintetizatorului. Mişcarea unui deget sau chiar a
întregii palme pe ecran modifică tonalitatea sunetelor. Diferitele părţi ale
ecranului pot fi programate să producă sunete diferite, de la imitarea
sunetului de orgă sau al clopoţeilor eolieni până la imitarea zgomotului
rachetelor spaţiale. Folosind astfel de programe copiii îşi creează propriile
sunete.
Copiii cu cerinţe speciale nu sunt nevoiţi să înveţe
notele muzicale pentru a compune melodii: atingând patru zone colorate aflate
în partea inferioară a ecranului, sunetele iniţiale se schimbă, sunt produse
alte sunete sau se foloseşte altă gamă. Există numeroase situaţii în care,
lucrând împreună, copiii au compus diferite melodii şi versuri, dovedindu-şi
astfel abilităţile tehnice şi puterea de concentrare. Treptat, elevii au
învăţat cum să încarce un program, cum să treacă în revistă meniul, cum să
acceseze sau să modifice o piesă muzicală. Buna cooperarea dintre ei a condus
la o îmbunătăţire a imaginii lor de sine.
Bibliografie:
A. Gherguț - Educația incluzivă și pedagogia diversității - Polirom 2016