Deficiențe fizice/neuromotorii

                Deficienţele fizice şi/sau neuromotorii reprezintă categoria tulburărilor care afectează în special componentele motrice ale persoanei, având o serie de consecinţe în planul imaginii de sine şi în modalităţile de relaţionare cu factorii de mediu sau cu alte persoane. Dacă deficienţele fizice şi/sau neuromotorii nu sunt asociate cu alte tipuri de deficienţe, iar gradul deficienţei este accentuat, afectând anumite componente vizibile sau limitând capacitatea de mişcare a persoanei, se produc unele transformări în procesul de structurare a personalităţii şi în modalităţile de relaţionare cu cei din jur, adesea fiind prezente simptomele complexului de inferioritate, stări depresive, tendinţe accentuate de interiorizare a trăirilor şi sentimentelor, izolare faţă de lume, refugiu în activităţi care pot fi efectuate în manieră individuală etc.

                Clasificarea deficienţelor fizice şi/sau neuromotorii Şi a tulburărilor psihomotricităţii

 Clasificarea deficienţelor neuromotorii este făcută în special prin raportare la factorii etiologici. Din această perspectivă putem identifica următoarele grupe de tulburări:

1.    Boli genetice şi congenitale

×        Sindromul Langdon-Down (trisomia 21) – boală genetică caracterizată prin hipotonie generalizată şi dismorfism tipic (mongoloismul), asociată cu deficienţe de intelect.

×        Malformaţii ale aparatului locomotor – unele malformaţii pot fi transmise pe linie ereditară şi anume: acheilopodia (absenţa completă a mâinilor şi picioarelor), camptodactilia şi polidactilia. În general, malformaţiile la nivelul membrelor se împart astfel:

-     amelii – lipsa totală a unui membru

-     ectromelii – lipsa parţială a unui membru, care poate fi:

×        Diformitatea Sprengel (umărul ridicat congenital);

×        Toracele “în pâlnie” (“pectus excavatum”) – pe lângă defectul estetic are multiple consecinţe asupra respiraţiei şi funcţionării inimii;

×        Luxaţia congenitală a şoldului;

2.    Boli de creştere

×        Rahitismul – afecţiune a cartilajelor de creştere ale copilului mic, manifestată prin degenerarea şi creşterea anarhică a matricei cartilaginoase datorită nedepunerii sărurilor fosfo-calcice, în special în absenţa vitaminei D, dar şi altor cauze de natură metabolică sau igienă alimentară;

×        Piciorul plat – destul de frecvent la copii, este expresia unei hipotonii musculare generalizate, uneori însoţit de genu valgum sau atitudini cifotice la vârste mai mari;

×        Hipotrofia staturală (nanismul) – apare datorită unor tulburări endocrine (hipofizare, tiroidiene, gonadice) sau pe fondul unor distrofii sau afecţiuni cronice grave ale nou-născutului;

×        Inegalitatea membrelor – are importanţă preponderent estetică în cazul membrelor superioare sau importanţă preponderent funcţională în cazul membrelor inferioare (este afectat mersul, stabilitatea în poziţie ortostatică, verticalitatea corpului);

×        Osteocondrodistrofiile – un grup larg de afecţiuni osoase sau osteoarticulare care survin în perioada de creştere, sunt însoţite de durere, necroza şi fragmentarea nucleilor osoşi de creştere;

×        Malformaţiile coloanei vertebrale – sunt prezente sub diferite forme: de la defecte de segmentare sau închidere a arcurilor vertebrale, la anomalii de umăr, aberaţii de formă şi sinostoze. Cele mai frecvent întâlnite sunt cifozele (accentuarea curburii din regiunea dorsală) şi scoliozele (deviaţii ale coloanei în plan frontal). Pe lângă consecinţele de ordin estetic, aceste malformaţii au şi o influenţă semnificativă la nivelul altor segmente ale corpului (articulaţii ale membrelor, mişcările membrelor în timpul mersului sau a altor activităţi etc.);

3.    Sechele posttraumatice:

×        Paraplegia postraumatică – induce o infirmitate severă care schimbă total cursul vieţii persoanei; în funcţie de locul şi gravitatea leziunii, printr-un program terapeutic complex se poate efectua reeducarea funcţională şi readaptarea persoanei la viaţa socială şi familială, având un grad relativ de dependenţă;

×        Paralizia obstetricală – este o leziune radiculară a plexului brahial ca urmare a intervenţiilor obstetricale din timpul naşterii;

×        Alte tipuri de pareze de origine medulară care determină sechele de tip spastic ori flasc, limitate la un anumit segment sau cu acţiune mai extinsă;

×        Retracţia ischemică a flexorilor degetelor (boala Volkmann) – apare prin compresiunea arterei humerale urmată de scăderea aportului sangvin la nivelul muschilor flexori ai degetelor. Efectul poate fi provocat şi de un aparat gipsat foarte strâmt;

4.    Deficienţe osteoarticulare şi musculare:

×        Traumatisme musculotendinoase – contuzii şi rupturi consecutive unor traumatisme sau în cadrul unui tablou clinic mai complex;

×        Retracţii musculare – blocarea unei mişcări datorită retracţiei şi fibrozării unui muşchi;

-     torticolisul – retracţia muşchiului sternocleidomastoidian;

-     contractura în abducţie a umărului;

-     fibroza progresivă a cvadricepsului;

-     fibroza posttraumatică a cvadricepsului;

-     şoldul în resort;

5.    Deficienţe preponderent neurologice:

×        Boli ale neuronului motor central – sechele ale encefalopatiilor cronice infantile:

-     sindromul piramidal:

·      hemiplegia spastică infantilă;

·      diplegia spastică (tetraplegia spastică şi paraplegia spastică);

-     sindromul extrapiramidal:

·      atetoza (sindromul coreic, sindromul atetozic, sindromul distonic);

·      sindromul rigidităţii cerebrale;

-     sindroame ataxice:

·      ataxia cerebeloasă congenitală;

·      diplegia ataxică;

·      infirmitate motorie cerebrală;

×        Boli ale neuronului motor periferic:

-     sechele poliomelitice;

-     leziuni nervoase periferice;

-     spina bifida;

-     distrofii neuromusculare.

 Din perspectiva psihomotricităţii putem identifica următoarele componente implicate în actele motrice ale individului şi responsabile de relaţiile acestuia cu mediul înconjurător:

×        conduitele motrice de bază (instinctuale):

-     coordonare oculomotorie;

-     reacţiile de menţinere a echilibrului;

-     coordonarea dinamică generală (are ca substrat locomoţia);

×        conduitele neuromotorii – au ca substrat componentele neuromotorii ale psihomotricităţii reprezentate de tonusul muscular şi reflexele neuromusculare (cu localizare medulară, sau supramedulară);

×        conduitele şi structurile perceptiv-motrice:

-     elaborarea şi perfecţionarea mişcărilor;

-     percepţiile spaţiale;

-     percepţiile temporale;

-     percepţia mişcărilor

-     schema corporală;

-     lateralitatea;

-     organizarea spaţială (cunoaşterea noţiunilor; orientarea spaţială; organizarea elementelor din spaţiul înconjurător; înţelegerea relaţiilor spaţiale);

-     organizarea temporală (ordinea şi succesiunea unor secvenţe de mişcare sau activitatea; durata intervalelor dintre două secvenţe sau activităţi; ciclicitatea unor momente sau perioade; ritmicitatea secvenţelor).

În funcţie de aceste elemente ale psihomotricităţii se pot identifica mai multe categorii de tulburări dintre care cele mai importante sunt:

1.    Tulburări de expresie motrică:

×        sincineziile – mişcări simetrice involuntare ale părţii opuse care însoţesc mişcările voluntare ale părţii active;

×        paratoniile – ticurile şi mişcările ritmice (întâlnite frecvent în sindromul de instituţionalizare);

×        tulburări de dominanţă cerebrală – dispraxiile (mişcări lipsite de coerenţă şi îndemânare cu implicaţii grave mai ales în activităţile grafice şcolare);

2.    Tulburări care afectează comunicarea motrică:

×        instabilitatea psihomotrică;

×        imaturitatea psihomotrică;

×        inhibiţia psihomotrică;

×        astenia psihomotrică;

3.    Tulburări de realizare motrică:

×        apraxia – dificultăţi de execuţie a unor mişcări uzuale sau adaptate unui scop;

×        disgrafia – dificultăţi de realizare grafică

4.    Tulburări de schemă corporală;

5.    Tulburări de structură spaţială şi orientare temporală;

6.    Tulburări de lateralitate.

 Bibliografie:

A. Gherguţ Sinteze de psihopedagogie specială Polirom. 2005