Clasificarea deficienţelor fizice şi/sau neuromotorii Şi a tulburărilor psihomotricităţii
Clasificarea deficienţelor neuromotorii este făcută în
special prin raportare la factorii etiologici. Din această perspectivă putem
identifica următoarele grupe de tulburări:
1.
Boli genetice şi congenitale
×
Sindromul Langdon-Down (trisomia 21) – boală
genetică caracterizată prin hipotonie generalizată şi dismorfism tipic
(mongoloismul), asociată cu deficienţe de intelect.
×
Malformaţii ale aparatului locomotor – unele
malformaţii pot fi transmise pe linie ereditară şi anume: acheilopodia (absenţa
completă a mâinilor şi picioarelor), camptodactilia şi polidactilia. În
general, malformaţiile la nivelul membrelor se împart astfel:
-
amelii – lipsa totală a unui membru
-
ectromelii – lipsa parţială a unui membru,
care poate fi:
×
Diformitatea Sprengel (umărul ridicat
congenital);
×
Toracele “în pâlnie” (“pectus excavatum”) –
pe lângă defectul estetic are multiple consecinţe asupra respiraţiei şi
funcţionării inimii;
×
Luxaţia congenitală a şoldului;
2.
Boli de creştere
×
Rahitismul – afecţiune a cartilajelor de
creştere ale copilului mic, manifestată prin degenerarea şi creşterea anarhică
a matricei cartilaginoase datorită nedepunerii sărurilor fosfo-calcice, în
special în absenţa vitaminei D, dar şi altor cauze de natură metabolică sau
igienă alimentară;
×
Piciorul plat – destul de frecvent la copii,
este expresia unei hipotonii musculare generalizate, uneori însoţit de genu valgum sau atitudini cifotice la
vârste mai mari;
×
Hipotrofia staturală (nanismul) – apare
datorită unor tulburări endocrine (hipofizare, tiroidiene, gonadice) sau pe
fondul unor distrofii sau afecţiuni cronice grave ale nou-născutului;
×
Inegalitatea membrelor – are importanţă
preponderent estetică în cazul membrelor superioare sau importanţă preponderent
funcţională în cazul membrelor inferioare (este afectat mersul, stabilitatea în
poziţie ortostatică, verticalitatea corpului);
×
Osteocondrodistrofiile – un grup larg de afecţiuni
osoase sau osteoarticulare care survin în perioada de creştere, sunt însoţite
de durere, necroza şi fragmentarea nucleilor osoşi de creştere;
×
Malformaţiile coloanei vertebrale – sunt
prezente sub diferite forme: de la defecte de segmentare sau închidere a
arcurilor vertebrale, la anomalii de umăr, aberaţii de formă şi sinostoze. Cele
mai frecvent întâlnite sunt cifozele (accentuarea curburii din regiunea
dorsală) şi scoliozele (deviaţii ale coloanei în plan frontal). Pe lângă
consecinţele de ordin estetic, aceste malformaţii au şi o influenţă
semnificativă la nivelul altor segmente ale corpului (articulaţii ale
membrelor, mişcările membrelor în timpul mersului sau a altor activităţi etc.);
3.
Sechele posttraumatice:
×
Paraplegia postraumatică – induce o infirmitate
severă care schimbă total cursul vieţii persoanei; în funcţie de locul şi
gravitatea leziunii, printr-un program terapeutic complex se poate efectua
reeducarea funcţională şi readaptarea persoanei la viaţa socială şi familială,
având un grad relativ de dependenţă;
×
Paralizia obstetricală – este o leziune
radiculară a plexului brahial ca urmare a intervenţiilor obstetricale din
timpul naşterii;
×
Alte tipuri de pareze de origine medulară
care determină sechele de tip spastic ori flasc, limitate la un anumit segment
sau cu acţiune mai extinsă;
×
Retracţia ischemică a flexorilor degetelor
(boala Volkmann) – apare prin compresiunea arterei humerale urmată de scăderea
aportului sangvin la nivelul muschilor flexori ai degetelor. Efectul poate fi
provocat şi de un aparat gipsat foarte strâmt;
4.
Deficienţe osteoarticulare şi musculare:
×
Traumatisme musculotendinoase – contuzii şi
rupturi consecutive unor traumatisme sau în cadrul unui tablou clinic mai
complex;
×
Retracţii musculare – blocarea unei mişcări
datorită retracţiei şi fibrozării unui muşchi;
-
torticolisul – retracţia muşchiului
sternocleidomastoidian;
-
contractura în abducţie a umărului;
-
fibroza progresivă a cvadricepsului;
-
fibroza posttraumatică a cvadricepsului;
-
şoldul în resort;
5.
Deficienţe preponderent neurologice:
×
Boli ale neuronului motor central – sechele
ale encefalopatiilor cronice infantile:
-
sindromul piramidal:
·
hemiplegia spastică infantilă;
·
diplegia spastică (tetraplegia spastică şi
paraplegia spastică);
-
sindromul extrapiramidal:
·
atetoza (sindromul coreic, sindromul
atetozic, sindromul distonic);
·
sindromul rigidităţii cerebrale;
-
sindroame ataxice:
·
ataxia cerebeloasă congenitală;
·
diplegia ataxică;
·
infirmitate motorie cerebrală;
×
Boli ale neuronului motor periferic:
-
sechele poliomelitice;
-
leziuni nervoase periferice;
-
spina bifida;
-
distrofii neuromusculare.
Din perspectiva psihomotricităţii putem identifica
următoarele componente implicate în actele motrice ale individului şi
responsabile de relaţiile acestuia cu mediul înconjurător:
×
conduitele motrice de bază (instinctuale):
-
coordonare oculomotorie;
-
reacţiile de menţinere a echilibrului;
-
coordonarea dinamică generală (are ca
substrat locomoţia);
×
conduitele neuromotorii – au ca substrat
componentele neuromotorii ale psihomotricităţii reprezentate de tonusul
muscular şi reflexele neuromusculare (cu localizare medulară, sau
supramedulară);
×
conduitele şi structurile perceptiv-motrice:
-
elaborarea şi perfecţionarea mişcărilor;
-
percepţiile spaţiale;
-
percepţiile temporale;
-
percepţia mişcărilor
-
schema corporală;
-
lateralitatea;
-
organizarea spaţială (cunoaşterea noţiunilor;
orientarea spaţială; organizarea elementelor din spaţiul înconjurător;
înţelegerea relaţiilor spaţiale);
-
organizarea temporală (ordinea şi succesiunea
unor secvenţe de mişcare sau activitatea; durata intervalelor dintre două
secvenţe sau activităţi; ciclicitatea unor momente sau perioade; ritmicitatea secvenţelor).
În funcţie de aceste elemente ale
psihomotricităţii se pot identifica mai multe categorii de tulburări dintre
care cele mai importante sunt:
1.
Tulburări de expresie motrică:
×
sincineziile – mişcări simetrice involuntare
ale părţii opuse care însoţesc mişcările voluntare ale părţii active;
×
paratoniile – ticurile şi mişcările ritmice
(întâlnite frecvent în sindromul de instituţionalizare);
×
tulburări de dominanţă cerebrală –
dispraxiile (mişcări lipsite de coerenţă şi îndemânare cu implicaţii grave mai
ales în activităţile grafice şcolare);
2.
Tulburări care afectează comunicarea motrică:
×
instabilitatea psihomotrică;
×
imaturitatea psihomotrică;
×
inhibiţia psihomotrică;
×
astenia psihomotrică;
3.
Tulburări de realizare motrică:
×
apraxia – dificultăţi de execuţie a unor
mişcări uzuale sau adaptate unui scop;
×
disgrafia – dificultăţi de realizare grafică
4.
Tulburări de schemă corporală;
5.
Tulburări de structură spaţială şi orientare
temporală;
6.
Tulburări de lateralitate.
Bibliografie:
A.
Gherguţ Sinteze de psihopedagogie specială Polirom. 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu